📌 Sprijin financiar constant pentru familiile cu trei și mai mulți copii din grădinițele din Chișinău
În perioada 2018–2025, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău, în parteneriat cu Direcția Generală Asistență Socială și Sănătate, a implementat și coordonat programul de susținere financiară a familiilor cu trei și mai mulți copii, în temeiul deciziilor Consiliului municipal și în conformitate cu legislația în vigoare.
💡 Sprijinul material, în valoare de 700 lei lunar per familie, a fost acordat pentru a reduce inechitățile și a facilita accesul la educația timpurie pentru copiii proveniți din medii vulnerabile.
📊 În total, pe parcursul anilor 2018–2025, au beneficiat de acest ajutor peste 80 de familii anual, suma totală alocată fiind de 3.113.100 lei.
🧒 În anul curent, 2025, doar în perioada ianuarie–iunie, 77 familii au beneficiat de sprijin financiar, cu o alocare totală de 317.100 lei.
Prin acest program, Administrația Publică Locală își reconfirmă angajamentul pentru echitate socială și susținerea familiilor cu mulți copii, consolidând accesul la servicii educaționale de calitate pentru toți copiii din municipiul Chișinău.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să consultați site-ul oficial al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport: www.chisinauedu.md

